APP Scratch Coding
APP Scratch Coding
Primul eveniment Meet and Code pentru elevii Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad - un succes!
Evenimentul „APP Scratch Coding” a fost organizat la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad în data de 29.09.2023, ca urmare a parteneriatului dintre Asociația ”Părinți și Profesori – Alexandru Vlahuță” Bârlad și Asociația Techsoup România, în cadrul programului Meet and Code.
Programul Meet and Code promovează educația digitală în rândul tinerilor, în cazul nostru, în rândul elevilor de liceu care nu au integrate elemente de programare în programa școlară de TIC, datorită specificului specializărilor. Totodată, am încurajat elevi din diferite medii sociale să se implice în domeniul tehnologiei.
În cadrul acestui atelier de programare, cei 28 de elevi participanți au început să se familiarizeze cu programarea și să-și dezvolte abilitățile în acest domeniu.
Sub îndrumarea prof. Daniel Stratulat, elevii au realizat un proiect Scratch care a constat într-un joc de tip „paddle” și au realizat asamblarea dispozitivelor micro:bit și conectarea lor la Scratch pentru a putea fi utilizate în controlul jocului creat.
După explicarea scenariului, prezentarea și implementarea algoritmului de bază, elevi au avut libertatea de a-și manifesta creativitatea, fiecare echipă personalizând atât grafica jocului, cât și unele aspecte tehnice.
Evenimentul este un prim pas în dezvoltarea unor programe extraşcolare pentru elevii interesaţi de programare şi participarea la alte programe şi proiecte de acest tip.
Ca urmare a parteneriatului dintre APP Bârlad și Asociația Techsoup România, organizația noastră poate pune de acum la dispoziția elevilor Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” cele 9 dispozitive micro:bit achiziționate ca urmare a sponsorizării obținute pentru evenimentul APP Scratch Coding.
Astfel, elevii vor putea participa și la alte ateliere de programare care vor fi organizate în viitor. (prof. Daniel STRATULAT)
„Evenimentul este finanțat cu ajutorul programului Meet and Code, susținut la nivel european de Amazon și SAP. În România, programul este coordonat pentru cel de-al 7-lea an consecutiv de AsociațiaTechsoup și susține evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week.”
#AsociațiaTechsoup #meetandcode #codeEU #amazonfutureengineer #SAP4Good